De la cea mai fragedă vârstă, copiii trebuie obişnuiţi cu un regim de viaţă sănătos, cu o alimentaţie corectă.
De aceea, am hotărât prin această activitate să vorbim despre alimente sănătoase şi cum să ne hrănim sănătos.
De asemenea, vrem să ştim cum ne ajută „Piramida alimentelor” sau „Farfuria alimentelor” să alegem corect alimentele atunci când alcătuim un meniu.
Împreună am descoperit de ce trebuie să fim mai atenţi la ce mănâncă întreaga familie şi de ce trebuie să facem mişcare zilnic.
În cadrul acestei activitati copiii au vizionat prezentări despre alimentația sănătoasă, în urma cărora am purtat discuții diverse despre importanta alimentației sănătoase, cât, cum și ce trebuie să mâncăm să fim sănătoși etc.
Am continuat activitatea cu jocuri de rol ”În bucătărie”, ”La piață”, apoi, împărțiți pe grupe, am realizat ”Piramida alimentelor” și am modelat din plastilină fructe și legume.
Activitatea s-a încheiat cu ”Turul Galeriei”, aprecierea lucrărilor realizate și un cântecel vesel ”Fructele”.
Perioada desfășurării activității: octombrie 2021
Locul desfășurării: sala de clasă
Participanți : 21 elevi din clasa I A și doamna învățătoare Mariana-Nina Simion